Pescarii preocupati serios de pescuitul cu artificiale o fac demult, procurandu-si nalucile din afara. Ei stiu deja ca pescuitul cu plastice poate fi mult mai productiv decat cel cu momeli naturale.
Speciile vanate sistematic cu plastice sunt bibanul si salaul. Dar si stiuca se lasa pacalita. Avatul ataca shaduri. La fel si pastravul si somnul. Uneori chiar si cleanul se prinde la gruburi foarte mici. Practic, nu exista rapitor care sa nu poate fi prins la plastice. Dar e nevoie de multa practica pentru a sti sa alegi forma, culoarea si evolutia potrivita pentru ca o naluca din silicon sa fie atacata. Mai ales ca exista sute sau chiar mii de modele de astfel de naluci. Ele au insa avantajul de a fi mai ieftine decat nalucile din materiale mai greu de prelucrat si pot fi prezentate pestilor in mai multe feluri.
Black bass-ul, bibanul american, este pestele care a determinat producatorii sa investeasca sume mari in dezvoltarea nalucilor din silicon. Noi nu-l avem, cel putin nu inca. Dar nu-i nici o problema. Celor interesati sa invete cum se procedeaza cu naluci din silicon le recomandam cateva iesiri la biban de-al nostru.
Este specia care poate fi prinsa cel mai usor cu plastice si in mai toate apele noastre. Pescuitul la biban cu plastice permite experimentarea tuturor monturilor, pentru ca vaneaza la toate adancimile si intr-o varietate de conditii. Dupa ce va faceti mana si simtiti ca ati inteles cum sta treaba cu plasticele, puteti sa treceti linistiti la alte specii. Veti vedea ca va fi mult mai usor sa prindeti si ceilalti rapitori.
Montura cu jig
Cea mai folosita montura a nalucilor siliconice este montura pe carlige lestate, asa numitele jiguri. Motivul pentru care aceasta montura cunoaste un asemenea succes este simplitatea. Nu e nevoie de noduri complicate, de accesorii sau pricepere. Este cea mai conventionala modalitate de a monta o naluca din silicon si functioneaza pentru toate tipurile (tubes, grubs, worms, shads & alte creaturi). Poate fi pescuita in viteza iar numarul de rateuri este scazut.
In functie de specificul nalucii siliconice, greutatea si forma jigului, ansamblul poate capata o evolutie diferita. Plasticele pe jig pot fi pescuite in orice conditii, pe verticala, pe orizontala, la suprafata ca un fel de popper, cu evolutie in dinti de ferestrau intre ape, tarate pe fund etc. Toate tipurile de recuperare functioneaza si toate nalucile din plastic montate in acest fel prind peste. Dar nu singure. Pescarul trebuie sa stie sa aleaga tipul de recuperare, culoarea si dimensiunea nalucii si tipul de jig care se potriveste cel mai bine, in functie de situatie.
Exista o multime de tipuri de jig, fiecare producator se straduieste sa scoata in fiecare an ceva nou. Putem folosi unele vopsite si cu ochi, altele simple, exista chiar si jig-uri plutitoare care permit pescuitul intre ape sau jig-uri cu o cavitate in fata, care permit pescuitul cu un plastic pe suprafata, cu pompaje, exact ca la popper. Putem chiar improviza jig-uri rasucind pur si simplu sarma de plumb pe carlige. Sau ne putem turna acasa daca avem matrite (cele mai folosite sunt marca Do-it).
Wacky Rig
Ca majoritatea monturilor pentru plastice si aceasta a fost descoperita de pescarii americani de black bass. De incepatori de data aceasta. Nestiind cum sa procedeze, acestia au infipt carligul in vierme la jumatate si au lansat asa, miscand apoi din timp in timp varful lansetei. Culmea a fost ca au prins intr-un loc unde ceilalti pescari experimentati nu prea au avut cu ce sa se laude. Asa se face ca aceasta montura a fost repede adoptata de catre specialisti si nu putine au fost concursurile castigate de cei care o foloseau cu pricepere. De 20 de ani incoace, se pare ca aceasta montura este cea mai prinzatoare in concursurile de pescuit din SUA. Nu e nimic complicat la mijloc, se foloseste un carlig simplu (de preferat unul cu tija scurta de tipul celor care se folosesc la crap). Viermele se infinge in carlig la jumatate si asta e tot. Se lanseaza fara nici un lest, cu un ochi pe fir pentru a vedea atacurile pe cadere. Daca se doreste neaparat lest, se recomanda folosirea unor bobite de plumb despicate, prinse direct pe fir. Daca nu ati avut parte de un atac, din clipa in care viermele a ajuns pe fund ridicati varful lansetei si apoi lasati din nou naluca sa coboare pe fund. Importat este ca sub apa viermele sa onduleze cat mai mult si cat mai natural, pentru a atrage atentia pestilor din zona. Nu recuperati in viteza, aceasta montura se pescuieste foarte lent si cu multe miscari din varful lansetei, trebuie sa va imaginati ca viermele din silicon se deplaseaza si pe orizontala ondulandu-se de la jumatate, ca unul adevarat.
Chiar daca pare ciudata (de altfel asta si inseamna wacky rigging – montura ciudata) veti descoperi ca prinde peste. Mai ales in ape limpezi cu adancimi relativ mici, pe langa malurile abrupte sau structurile incarcate cu vegetatie acvatica. Functioneaza insa doar cu viermii siliconici lungi asemanatori cu ramele sau lipitorile, naluci greu de reperat deocamdata la noi. Acest gen de pescuit se preteaza cel mai bine la biban, in mod deosebit in canale cu debit scazut si vegetatie abundenta. Dar, cum spuneam, e nevoie de viermi siliconici speciali, cu o greutate mai mare, care sa se scufunde cu o evolutie asemanatoare momelii naturale. In cazul in care viermele este montat "normal" pe carlig, montura se numeste weightless rig, adica montaj fara plumb.
Splitshot Rig
Aceasta montura a fost conceputa pentru pescuitul de finete in ape cu multa vegetatie. Permite lanseuri destul de lungi dar si prezentari fine. Carligul este unul special, cu o mica indoitura pe tija. Viermele se inteapa intai la capat, apoi se trage cu totul, se roteste cu 180 de grade iar varful se ascunde in corpul viermelui, infipt pana la jumatate. Pe fir, mai sus de naluca, se prind bobitele de plumb la distante egale. Cu cat apa este mai adanca cu atat mai mica trebuie sa fie distanta dintre plumbi. Daca pestii stau la suprafata, distanta dintre plumbi trebuie sa fie mai mare, pentru a permite nalucii sa cada cat mai lent. Functioneaza si cu twistere clasice, la biban, montate pe carlig simplu, cu sau fara ochet.
Texas rig
Este montura cea mai des folosita de pescarii americani, chiar daca la noi nu si-a gasit la fel de multi adepti. Se foloseste un carlig special, similar celui folosit la splitshotting. Varful acului se trece intai prin capul viermelui, apoi carligul este scos aproape in intregime, intors in jurul propriei axe si infipt pana la jumatate ceva mai jos in corpul nalucii siliconice. Pana aici, seamana intru-totul cu montura splitshoting. Nu se mai pun insa bobite de plumb pe fir ci una singura, conica si culisanta. De aici si avantajul monturii: in timpul lanseului plumbul se lipeste de naluca ducand-o repede la fund. Cand incepem sa lucram naluca, cu stopuri repetate, plumbul aluneca pe fir in sens invers, catre pescar, lasand carligul cu naluca sa cada mai incet spre fund, mult mai incet decat atunci cand folosim montura clasica pe jig.
Pescarii americani obisnuiesc sa puna in loc de lest din plumb greutati din tungsten, mai reduse ca volum si mai dure, combinate cu bile din plastic colorat. Se pare ca in aceasta combinatie lestul din tungsten se ciocneste de bilutele din plastic tare sau sticla si iese un zgomot care atrage pestii. De asemenea, bilele colorate, adesea fosforescente, au si ele un rol in prezentarea nalucii. Daca observati ca pestii ataca preponderent pe cadere, va sfatuim sa schimbati jig-ul si sa incercati montura texas rig, tocmai pentru ca evolutia pe cadere a nalucii va fi mult mai lenta. Alunecarea plumbului pe firul de nailon va fi oprita de nod, daca folositi un leader. Daca nu, e bine sa puneti pe fir un opritor de tipul celor folosite pentru plutele culisante. Are avantajul ca poate fi miscat in sus si in jos, delimitand plaja de alunecare a plumbului. Cu cat plumbul aluneca mai mult pe fir, cu atat naluca va cadea mai incet dar si viteza cu care pescuim va scadea proportional, fiind nevoie sa asteptam mai mult pana cand naluca ajunge pe fund. Regland distanta prin incercari repetate veti gasi exact acea viteza de coborare de care are nevoie naluca pentru a evolua pe cadere. Plumbul se poate si bloca fix langa carlig, cu un fragment de scobitoare de exemplu.
Montura functioneaza pentru toate tipurile de naluci, dar cu alte carlige. Pentru shad-uri merg bine carligele off-set (sau jig-hooks) iar pentru twistere carligele de drop-shot, sau chiar cele de crap, la nevoie. Important, de asemenea, este sa folositi un mono, cat mai rezistent la abraziune. Firul textil, pe langa ca e vizibil, se taie destul de repede in scoici. De asemenea, nu exagerati cu raportul de greutate dintre plumb si naluca.
Carolina rig
Montura Carolina functioneaza cu aceleasi ingrediente ca si montura Texas: carlig off-set cu tija indoita si plumb (sau lest din tungsten). Plumbii pot fi conici, rotunzi, fusiformi sau de orice alte forme. De data asta insa, plumbul nu mai e culisant ci fix, uneori chiar atasat cu un vartej si nu direct pe fir. In functie de distanta dintre naluca si plumb, vom putea pescui astfel de plastice la diferite adancimi, pe orizontala, facandu-le sa evolueze constant sau cu pauze, doar din viteza de recuperare.
Montura se foloseste mult cu plastice care au o oarecare portanta si nu ating substratul daca nu au lest propriu. Carligul se leaga de fir printr-un nod Palomar sau Uni iar plumbul e de preferat sa fie dotat cu un vartej, pentru a se putea roti atunci cand se agata. Plumbul nu trebuie sa fie prea greu, doar atat cat este suficient pentru a simti atunci cand atinge fundul.
Pescuitul cu monturi Carolina poate fi foarte productiv in special cu naluci cu greutate specifica mai mica decat apa, care pot ramane suspendate atunci cand plumbul sta pe loc. Reactia nalucii siliconice la miscare este influentata si de distanta dintre ea si plumb, de aceea e bine sa incercati cu un lest semifix, pentru a putea modifica fara alte noduri si pierderi de timp lungimea firului dintre plumb si naluca.
Drop-Shot
Aceasta montura este considerata speciala pentru pescuitul de finete. Ea exista demult, dar a fost redescoperita si rafinata de pescarii japonezi, fiind astazi foarte folosita si in Europa si US, mai ales dupa aparitia celebrei naluci de drop-shot pe nume Senko.
Ce presupune aceasta montura? Un plumb in forma de lacrima si un carlig special de drop-shot legat cu un nod palomar ceva mai sus, astfel incat sa faca unghi de 90 de grade cu firul. La drop-shot nu se pescuieste pe recuperare ci static, in general pe verticala din barca. Dar merge si de pe mal, cu recuperare liniara, lenta, acolo unde apa se adanceste intr-un unghi mai mic si nu exista agataturi care ar putea opri plumbul.
O alta deosebire importanta este ca raportul dintre greutatea plumbului si a nalucii este disproportionat, plumbul trebuie sa fie mult mai greu, astfel incat sa permite pastrarea tensiunii in fir atunci cand stationeaza pe fund. Din cauza tensiunii din fir naluca montata pe carlig va evolua cu vibratii puternice. Exista naluci siliconice special concepute pentru drop-shot, dar merg si multe dintre cele pescuite in mod normal pe jig. Nalucile de drop-shot se monteaza diferit, carligul se infinge doar in capat. Daca incercati cu shad-uri, va sfatuim sa folositi carlige off set, din cele pe care se toarna jig-uri.
Varful lansetei de drop-shot trebuie sa fie ceva mai moale, pentru ca la mari adancimi nu se va simti o trasatura ci doar o tensiune in fir. Trasatura se va vedea mai usor pe o lanseta cu varf sensibil. Altfel, ar fi imposibil, pentru ca firul va fi tinut tot timpul in tensiune si nu e posibil sa vezi ceva oricat te-ai uita la fir. Vibratiile varfului nu strica, de asemenea, pentru ca se transmit imediat nalucii. E important sa folositi un fir cat mai subtire pentru a evita influenta curentilor asupra plumbului de pe fund. Din cand in cand, puteti ridica incet plumbul, lasandu-l apoi sa cada iarasi, fara a detensiona vreun moment firul. In momentul in care simtiti greutate, e posibil sa fie o trasatura. Nu intepati, pentru ca nu e nevoie. E suficient sa mulinati un metru de fir si pestele se inteapa singur. Fara indoiala, e plictisitor sa pescuiesti la drop-shot, nu prea mai exista acel dinamism care ne atrage catre tehnicile de pescuit cu plastice. Dar functioneaza. Dovada este ca toate casele producatoare de articole de pescuit au serii de lansete si naluci specializate pentru aceasta tehnica, tocmai pentru ca tot mai folosita in locurile pescuite intensiv si multe turneee de black bass au fost castigate asa.
Montura poate fi foarte productiva in ape cu un covor de alge pe fund, pentru ca permite mentinerea nalucii deasupra acestora, plumbul fiind mascat in acelasi timp chiar de covorul de alge.
Tehnici de prezentare a monturilor
Dupa ce am vazut care sunt metodele de a monta plasticele, e bine de stiut cum se numesc si tehnicile de prezentare ale acestora.
La jigging e mai simplu, e vorba strict de pescuitul cu plastice pe jig, pe verticala sau intre ape. Uneori poate insemna si pescuit cu jig-uri din metal, fara nimic altceva. Pescuitul cu dandineta si alte naluci de copca este deci tot jigging.
Flipping-ul presupune prezentarea nalucii lansate pe sub mana in locuri precise, in ochiuri de apa printre maldare de bradis, de exemplu, controland cu mana firul pentru a simti atacul pe cadere. De obicei se folosesc lansete cu mulinete de baitcasting. La flipping isi gasesc cea mai buna aplicatie monturile fara plumb (weightless & wacky rig).
Pitching-ul este ceva foarte asemanator, dar se refera la monturi lestate si lanseuri lungi. Tehnica de prezentare a monturii drop-shot se cheama in limbaj de specialitate downshoting. Toate aceste nume complicate nu trebuie neaparat retinute. Daca nu va pasioneaza lectura de specialitate, le puteti uita numaidecat.
Important este sa stiti sa folositi monturile, nu atat cum sunt botezate tehnicile de prezentare. Nici lanseta de baitcasting nu este ceva strict necesar, cu o lanseta de spinning si ceva antrenament puteti aseza un jig de doua grame exact acolo unde veti dori.
Sursa: http://www.rapitori.ro/articole_arata.php?cat=1&id=40
WACKY RIG (T-RIG)
Cirlig: Owner Mosquito, Gamakatsu Split Shot / Drop Shot, Daiichi Salmon Egg, etc.
Plumbaj: -
Fir: Mono 0,16 - 0,22, Multi: 0,06-0,14 (max 12 lb test)
Echipament: Spinning. Lanseta cu actiunea Extra-Fast sau Fast
Soft-bait: worms (Yamamoto Senko, etc.)
Aplicatii si tehnica: Pescuit in ape libere (fara obstacole), la suprafata sau intre ape. Recuperare "stop-n-go", "in dinti de fierastrau" sau liniara cu acelerari din viteza de recuperare.
Specii tinta: biban, salau, avat
CAROLINA RIG
Cirlig: Owner Long Neck, Owner Offset Shank, Owner "J", Owner Z-Neck, Gamakatsu G-Mag, Gamakatsu G-Lock Worm, Gamakatsu Offset Shank, Gamakatsu Offset Worm Super Line, Mustad Offset
Plumbaj: Plumb fix (cu anouri) 4-15 grame (lacuri) si 7-30 grame (curent). Plumb culisant (in forma de glont) de 2-10 grame (lacuri) si 5-20 grame (curent) plus bila de sticla rosie, oranj, galben, sidef (de acelasi diametru ca si diametrul maxim al plumbului)
Fir: Mono 0,20 - 0,25, Multi: 0,10-0,16 (max 16 lb test)
Echipament: Spinning sau casting. Lanseta cu actiunea Fast sau Moderate-Fast, mai lunga decit in mod uzual (sa poate permite lansarea forfacurilor lungi)
Soft-bait: worms, chubs, lizards, crawfish (Mann's Jelly Worm, Gizit Tube, Cabela's Living Eye Chub, Yamamoto Semko, Culprit Original Lizard, etc.)
Aplicatii si tehnica: Cirlig montat "weedless" sau "nose hooked". Distanta dintre plumb si cirlig: 30-100cm. Pescuit in ape cu structuri medii. Recuperare "stop-n-go". Lestul este mentinut pe substrat, naluca "planind" desupra obstacolelor.
Specii tinta: biban, salau, stiuca (daca se foloseste plumb fix (cu ocheti) si fir de kevlar intre plumb si cirlig)
TEXAS RIG
Cirlig: Owner Long Neck, Owner Offset Shank, Owner "J", Owner Z-Neck, Owner Rig'N, Owner Worm Saver, Gamakatsu G-Mag, Gamakatsu G-Lock Worm, Gamakatsu Offset Shank, Gamakatsu Offset Worm Super Line, Mustad Offset
Plumbaj: Plumb culisant (in forma de glont) de 2-10 grame (lacuri) si 5-20 grame (curent) plus bila de sticla rosie, oranj, galben, sidef (de acelasi diametru ca si diametrul maxim al plumbului)
Fir: Mono 0,20 - 0,25, Multi: 0,10-0,16 (max 16 lb test)
Echipament: Spinning sau casting. Lanseta cu actiunea Fast sau Moderate-Fast, mai lunga decit in mod uzual (sa poate permite lansarea forfacurilor lungi)
Soft-bait: tubes, worms, grubs, (Slug Go, Bass Assasin Shad, Mann's Jelly Worm, Gizit Tube, Cabela's Living Eye Chub, etc.)
Aplicatii si tehnica: Cirlig montat "weedless". Pescuit in ape cu structuri dense. Recuperare liniara lenta. Singura metoda de penetrare sub structuri, in curent (se lanseaza la 4-5 metri in amonte de structura (de exemplu, salcii scufundate), se lasa naluca sa atinga fundul si printr-o deriiva controlata se lasa naluca sa patrunda sub structura, prin "canalele" sapate de curent. Cind se considera ca naluca a atins zona optima se incepe recuperarea liniara, cu accelerari din virful vergii)
Specii tinta: biban, salau, somn
SPLIT SHOT RIG
Cirlig: Owner Mosquito, Gamakatsu Split Shot / Drop Shot, Daiichi Salmon Egg, etc.
Plumbaj: Alica despicata 2-5 grame (lacuri), 7-15 grame (curent)
Fir: Mono 0,16 - 0,22, Multi: 0,06-0,14 (max 12 lb test)
Echipament: Spinning. Lanseta cu actiunea Fast
Soft-bait: shaduri fara apendice vibratil, chub-uri (Slug Go, Bass Assasin Shad, Cabela's Living Eye Chub, etc.)
Aplicatii si tehnica: Cirlig montat "weedless"sau "nose hooked". Distanta dintre plumb si cirlig: 30-100cm. Pescuit in ape mici, cu structuri bine definite. Excelenta pentru pescuitul in apropierea malului, primavara si toamna. Recuperare "stop-n-go". Lestul este mentinut pe substrat, naluca "planind" desupra obstacolelor.
Specii tinta: biban, salau
Cirlig: Owner Mosquito, Owner DownShot Offset, Gamakatsu Split Shot / Drop Shot, Daiichi Salmon Egg, etc.
Plumbaj: Alica despicata, Lindy No-Snag, Owner DownShot Sinker de 4-7 grame (pina la 15 grame in ape adinci)
Fir: Mono 0,22 - 0,28, Multi: 0,14-0,20 (max 18 lb test)
Echipament: Spinning. Lanseta cu actiunea Fast sau Moderate-Fast
Soft-bait: shaduri fara apendice vibratil, chub-uri (Slug Go, Bass Assasin Shad, Mann's Jelly Worm, Berkley Drop Shot PowerBait, Gizit Tube, Cabela's Living Eye Chub, etc.)
Aplicatii si tehnica: Cirlig montat "weedless"sau "nose hooked". Distanta dintre plumb si cirlig: 30-80cm. Pescuit in ape cu structuri dense. Prezentari verticale, direct in structura, joc imprimat din virful lansetei. Excelenta in pescuitul din barca, in ape limpezi, pentru pesti slab activi.
Specii tinta: biban, salau
Sursa: http://www.rapitori.ro/monturi_plastice.php